Maroc

Maroc

Despre

Ansamblul „Aroussi” din Tanger (Maroc) face parte din Asociația Marocană de Muzică Andaluză și Spirituală. Membrii ansamblului, sub conducerea reputatului artist Mohammed Laroussi, sunt specializați în muzică tradițională marocan-andaluză. Acest gen de muzică are o tradiție de peste 500 de ani (de când arabii au părăsit Andaluzia în 1492), fiind transmisă pe cale orală.

Repertoriul și structura muzicii andaluze sunt bine definite: vocea este elementul central, instrumentele au însă un important rol de susținere. Instrumentul care iese cel mai bine în evidență este vioara (kamenjah) – modul în care muzicienii țin instrumentul și tehnica de cântat diferă însă mult de tehnicile clasice.

Un alt instrument important în această constelație este oud-ul, de asemenea nu lipsesc din ansamblurile de muzică marocan-andaluză instrumentele de percuție (darbouka ți taarija).