Festivalul Internațional de Folclor

„Muzici și Tradiții în Cișmigiu”

În cei 14 ani, Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București” s-a bucurat de participarea a 32 de țări, peste 25.000 de artiști naționali și internaționali, peste 900 de artizani, meșteșugari și artiști plastici din România și de un public de aproximativ 400.000 de vizitatori.

Evenimentul își păstrează și în anul 2025 statutul de unicul festival internațional de folclor din Capitală și cel mai mare festival internațional de folclor din România.

Anul acesta, #FIF are loc sâmbătă, 21 iunie și duminică, 22 iunie 2025, între orele 10:00 – 22:00, pe Șoseaua Kiseleff din București, și cuprinde: târgul de meșteșug, creație și produse culinare autohtone, spațiul gastronomic – Hanul Bucureștiului, parada costumelor populare, program artistic, ateliere de creație pentru copii și spectacole de teatru.

În cele două zile, pe scena amplasată pe Șoseaua Kiseleff vor interpreta vedete de muzică populară, ansambluri naționale și orchestre cu istorie în valorificarea folclorului național, ansambluri internaționale, precum și minorități și comunități naționale care își vor prezenta cântecele, portul și dansurile tradiționale, într-un spectacol plin de culoare și diversitate.

Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”, organizat de CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Primăriei Municipiului București, este recunoscut atât pe plan național, cât și pe plan internațional, și este înscris în prestigioasa rețea CIOFF – Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri de Folclor și Cultură Tradițională. Acest eveniment este unic în peisajul cultural al Capitalei și o referință în promovarea folclorului autentic. Prin participarea unor artiști de renume și a unor ansambluri folclorice din România și din străinătate, festivalul transformă Bucureștiul într-un veritabil centru al artei populare, unde tradițiile se îmbină armonios cu expresii culturale contemporane.

Intrare liberă.

Ne găsiți și pe:

Facebook: https://www.facebook.com/creartpmb/ & https://www.facebook.com/FIF.MuzicisiTraditii

Instagram: https://www.instagram.com/creartbucuresti https://www.instagram.com/muzicisitraditiiinbucuresti/