2019
În 2019, datorită succesului înregistrat la fiecare ediție, festivalul a avut parte de o evoluție importantă, schimbându-și denumirea din Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu”, în Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”, fiind relocat în Parcul Izvor. Ediția a 13-a, a reunit parada costumelor populare, un târg de meșteșugari și produse autohtone, două spații gastronomice, scena festivalului, ateliere de creație pentru copii și zona de folclor reinterpretat – Iesc, unde publicul a celebrat Ziua Universală a Iei. În completarea ansamblurilor și minorităților naționale și internaționale dar și a artiștilor din România, au urcat pe scenă ansamblurile invitate din China, Serbia, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord și Ucraina. Festivalul s-a bucurat de 45.000 de vizitatori.